Universitatea Craiova și CFR Cluj mai au doar câțiva pași în duelul pentru titlul din Liga 1. Cele două rivale sunt despărțite de doar un punct, iar FCSB și Astra pot interveni decisiv în lupta pentru râvnitul trofeu. Cele mai multe scenarii ale finalului de sezon duc la un meci jucat cu cuțitele pe masă, între echipa lui Cristiano Bergodi și cea a lui Dan Petrescu.
Ciprian Deac a adus din penalty victoria CFR-ului în meciul cu FC Botoșani. Clujenii vin, astfel, la un singur punct în spatele liderului și se pregătesc pentru asaltul final, după un sezon în care au condus în cea mai mare parte ostilitățile.
Pentru CFR Cluj urmează o mare piatră de încercare. Derby-ul cu FCSB, programat vineri, 31 iulie, vine cum nu se poate mai rău pentru echipa lui Dan Petrescu. Jucătorii sunt epuizați în urma cazurilor de coronavirus care au afectat lotul.
Dan Petrescu așteaptă acum și deznodământul meciului pe care oltenii îl vor susține miercuri la Giurgiu. Denis Alibec și compania i-au împiedicat și pe clujeni și s-au dovedit o adevărată sperietoare a Ligii 1, astfel că feroviarii au toate motivele să spere la un scenariu favorabil.
Avem un meci foarte, foarte important la Giurgiu. Sigur, nu e un joc decisiv, fiindcă numai meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă, va fi decisiv. Cristiano Bergodi
Craiova poate deveni campioană încă de vineri
Un singur scenariu poate aduce sărbătoarea în Bănie încă de vineri. Dacă oltenii câștigă la Giurgiu, iar CFR Cluj nu va învinge vineri pe FCSB, atunci așteptarea de 29 de ani va lua sfârșit în Oltenia.
În orice alt scenariu, soarta titlului din Liga 1 se va decide luni, 3 august. În ultima etapă, Universitatea Craiova și CFR Cluj au programată finala campionatului.
Dar iată programul meciurilor:
Miercuri, 29 iulie: Astra – Universitatea Craiova
Vineri, 31 iulie: FCSB – CFR Cluj
Luni, 3 august: Craiova – CFR Cluj Luni, 3 august: FCSB – Astra Luni, 3 august: Botoșani – Mediaș
Ciprian Deac a adus victoria cu Botoșani, dar s-a plâns de oboseala resimțită în urma săptămânii de coșmar trăite:
„Urmează cu FCSB, nu ne-am antrenat. Dacă nu credeam în câștigarea titlului, nu mai alergam ca nebunii și nu ne dăruiam”, a declarat Ciprian Deac.
Ne bucurăm dacă Craiova pierde puncte la Astra, dar totul depinde de noi. Și noi trebuie să câștigăm la FCSB Mario Camora
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER